duminică, 30 aprilie 2017

Ce nu ai văzut în aprilie pe Gherla INFO


De prin Gherla adunate şi înapoi la lume date

1 aprilie 2017

Fumul de la incendiul produs la sfârşitul lunii martie la Finanţele din Gherla s-a văzut din tot oraşul. Acum vezi cum arăta acoperişul după incendiu şi locul de unde a pornit totul.


video, în continuare




3 aprilie 2017

Instinctul primar al unora îi impinge să-şi satisfaca poftele carnale pe unde nu te aştepţi. Unii s-au săturat de locurile clasice, de pe deal, prin Livadă. Aproape de capătul străzii Fermei, pe lângă linia ferată, e un alt loc de nebunii.

"Ştiţi ce fac?", spune cu năduf o femeie, care locuieşte în apropiere. "Vin noaptea, cu maşina, şi dă-i, şi luptă! Cum, nu înţelegeţi ce fac? SEX! Chiar acolo, sub sfânta cruce! Si să vedeţi ce lasă în urmă: prezervative, şerveţele, alte mizerii. Daca ieşi la ei, nici nu te bagă în seamă. Doamne fereşte, unde am ajuns!", mai spune femeia.





3 aprilie 2017
Asfaltarea e în toi pe strada Teilor




 Pe strada Emil Racoviţă lucrarea pare terminată






Pe strada Gelu, o parte e terminată, o parte în lucru











9 aprilie 2017

Ce te faci dacă ai parcat pe trotuar, iar nişte "prieteni" te-au blocat cu maşinile şi în faţă, şi în spate? Pe lateral  ai un perete, pe cealalta parte, un rond de flori. Asta a păţit un şofer, pe strada 1 Decembrie 1918. Cum maşina nu ştia să zboare, a ales varianta de sacrificiu: peste rondul de flori.

video, în continuare



 
17 aprilie 2017

Dupa meciul cu "U" Cluj de la Gherla, Nicolae, un suporter uist a fost foarte nemulţumit de "discriminarea" care s-a facut pe stadion. Pentru ilustraţie, a trimis câteva poze cu tribuna unde au stat fanii "U" şi cu cea unde s-au aflat ceilalţi spectatori.

"Sincer mi-e rușine să reprezint pe stadioanele Europei orașul Gherla, după ce arăţi cu degetul suporterii lui "U" Cluj, când tu nu ești în stare să dai exemplu civilizat!", spune el.









17 aprilie 2017
Se apropie de final lucrările de modernizare pe strada Castanilor. Era şi vremea.



17 aprilie 2017 
 Cine urcă pe deal, are ce vedea!







21 aprilie 2017

La Gherla, numai lapte şi miere!




21 aprilie 2017
Supărat că cineva îi tot rupe afişele cu "Jocu la şură", fostul consilier Grigore Zegrean sună la Poliţie.





23 aprilie 2017

Dacă tot e la moda schiul pe iarbă, de ce n-ar fi şi hidobicicleta pe verdeaţă.



24 aprilie 2017

După ce o fi aflat cu cine a ţinut într-o viaţă anterioară, un suporter U Cluj s-a hotarat să-şi facă publică alegerea din viaţa actuală. Si nu oricum, ci pe un perete de bloc, în spate la Judecătorie. Sigur, el nu locuieşte acolo. Dar ştie cu ce va ţine în viaţa viitoare: cu bidineaua.




24 aprilie 2017

Zidul nou al Penitenciarului, pe înserate. Se zice că doar când se termină cu tencuitul va începe asfaltarea şi pe strada 1 Mai.





26 aprilie 2017

Până pe 4 mai 2017 este deschisă la Centrul Turistic Gherla expoziţia  de peşti sculptaţi a meşterului Ioan Galgoczy. Câteva lucrări deosebite, mai jos






26 aprilie 2017

In parc se lucrează de zor la noua sală de nunţi, lângă stadion. Vorba melodiei, ţii dietă, porţi verighetă.




28 aprilie 2017

Se lucrează, începând de luni, la modernizarea străzii Andrei Mureşanu, lângă Penitenciar. Lucrările sunt începute, dar nu pot continua pentru că trebuie schimbată conducta de apă. Până intervine Compania de Apa, echipele de muncitori spun că se mută pe străzile Izvorului şi Gării.






28 aprilie 2017

Silviu a trecut vineri prin Sântioana şi a ţinut să împărtăşească experienţa mersului cu maşina zdruncinată pe gropile proaspat acoperite cu pietriş. Asta e aproape ca în bancul cu poliţistul şi centura de siguranţă.






Poliţia rutieră la locul accidentului, discutând despre importanţa purtării centurii de siguranţă:
- Uitaţi-vă la acest om care nu a purtat centura: capul rupt, maţele pe parbriz, fără mâini... In schimb, uitaţi-vă la cel care a purtat centura: parca-i viu!!!


Aşa şi cu drumul de la Sântioana, parcă-i nou!

video, în continuare

 


28 aprilie 2017

Vineri dupa-amiază, accident la ieşirea din Livada spre Gherla. Implicată o maşină şi un tractor cu plug. Se pare fără victime.



29 aprilie 2017

Maşinile care se scuturau de mama focului la ore înaintate din noapte, pe lângă dig, ar trebui să dispară în scurt timp din peisaj. La fel şi maşinile care îi duc pe unii mai leneşi de picior până la Someş. Primăria a solicitat montarea unui indicator de interzicere a accesului auto spre trepte, iar Poliţia s-a conformat. Deocamdată efectul întârzie.




29 aprilie 2017

Pe când să ne dăm în bărci, aşa cum promitea primarul de vreo câteva luni, pe lac e închis. Sâmbătă, zi de weekend, hidrobicicletele sunt pe luciul apei, dar sunt legate cu lanţ. La casa de bilete nu e nimeni. Si chiar dacă era cineva, e greu: scaunele hidrobicicletelor sunt pline de apă. Mai trebuie deci un anunţ: "Pedalatul fără pamperşi, interzis!"




Si dacă tot nu prea este de lucru la lac, poate ar fi o idee bună ca personalul de serviciu să se preocupe putin şi de mizeriile din apă, care plutesc in voie. Un simplu mincioc ar putea face minuni.

Niciun comentariu: