Acu' mai bine de 20 de ani, cozile la paine, mezeluri, carne, oua, ulei si chiar la portocale, in sezonul rece, erau ceva banal. Dar anii au trecut, si cozile s-au mutat. Unde? La banca! Sa platim facturi, impozite, taxe si alte minunatii ale economiei capitaliste.
La o unitate bancara din oras, dupa ce trebuie sa stai la o coada care inainteaza cu viteza melcului turbat (or fi tot angajatele de pe vremea raposatului?), la temperaturi greu suportabile, cu telefoane mobile ale unor cucoane care iti fac cunostinta cu cele mai nasoale sunete de apel posibile si cu cei din spate impingandu-se in tine, noi, clientii, avem parte de un tratament special: vine o tanti si vîjjjjjjjjjj! vîjjjjjjjj! vîjjjjjjjj! cu un aspirator ultra-sonor printre mese, scaune si vizitatori. Era exact ce lipsea pentru atmosfera ideala, in care simti ca-ti vine sa explodezi ca petardele la zilele municipiului de anul trecut, ca anul asta a fost criza si nu au fost.
Cei de la banca au, totusi, o scuza, fiindca un panou ne avertizeaza ca isi doresc sa devina o banca de casă a romanilor, care sunt abordati direct si fara menajamente. Ati reusit, e suficient! In ritmul asta, maine-poimaine ne trezim ca spalati rufe la ghiseu, iar femeia de servici isi carpeste cipicii la intrare, dupa ce termina de prajit niste slanina la casierie.Pai mie cand imi vin musafiri, ma pregatesc elegant dinainte: sterg praful pe muzica clasica, aspir pe rock (sa termin mai repede), ascund sosetele ajunse prin colturi nebanuite, pun pe masa lichiorul si fac exercitii scurte de dictie si actorie, pentru a expune cele mai recente bancuri, de regula cu putin succes. Si cand vin musafirii, ma amestec neobservat printre ei, prefacandu-ma ca sunt si eu oaspete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu