joi, 4 martie 2010

Program de recunoscut muzică

S-a intamplat de multe ori sa auzi o melodie intr-o reclama si sa vrei sa stii cine canta sau, pur si simplu, ai pe calculator melodii pe care nu stii cine le interpreteaza.
Internetul a venit cu mai multe solutii, de la forumuri, in care poti posta un fisier audio necunoscut pentru ca altii sa-l recunoasca, pana la site-uri specializate sau chiar softuri care identifica melodiile. Chiar si pentru telefoanele mobile sunt disponibile aplicatii care pot face acest lucru.

Pe site-ul midomi.com poti fredona o melodie la microfonul conectat la computer, iar in cazul in care melodia este in baza de date, iti este afisat autorul si titlul melodiei. De asemenea, poti asculta "miorlaiturile" altora (poate fi chiar amuzant!) si daca recunosti melodia, ii poti ajuta. I-am cantat una mai clasica si mai celebra, "Don't Cry" (Guns'N'Roses), identificata fara nici o problema.

Cea de-a doua varianta, mai profesionala, este un soft mic, numit "Tunatic". Dupa instalare, este suficient sa pornesti in player o melodie si sa dai instructiunea de identificare din programel. In cateva secunde apare si raspunsul asteptat. O mica limitare la acest soft, producatorul spune ca identificarea fisierelor audio exclude muzica clasica.



L-am testat si noi, cu piese din toate genurile, vechi si noi. Cateva constatari:
- softul identifica 100% hiturile internationale - am testat piese de succes din muzica pop-rock-dance din anii '50 si pana la zi, recunoscute lejer
- nu recunoaste muzica romaneasca decat in cazuri de artisti care au iesit pe piata internationala, gen Inna, Alexandra Stan, O-zone, Morandi, Akcent, Costi Ionita sau prezenţele de la Eurovision (Mihai Traistariu, Sistem cu Luminita Anghel). In rest, Tunatic-ul nu prea a auzit de Connect-R, iar de Nicolae Guta nu mai vorbim
- recunoaste multa muzica greceasca, italiana, franceza - o surpriza placuta
- identificarea se face pe baza compararii instrumentatiei din fisierul audio, conteaza mai putin partea vocala
- exista si mici erori in identificare - vezi exemplul de mai jos

Kitul de instalare "Tunatic" este mic (are doar 530 kb), este gratuit si poate fi descarcat de aici. Mult succes!

Atentie! Informatiile de mai sus au fost testate pe Windows XP. La calculatoarele cu Windows7, sunetul din placa calculatorului nu ajunge direct in program. Am reusit insa sa il pacalim. Luati un cablu simplu cu mufe jack la ambele capete, introduceti o mufa la iesire sunet in calculator (line out) si celalalt capat la intrare (line in).

2 comentarii:

adytza spunea...

buna! la mine nu merge acest program...tunatic. Am incercat cu o melodie inregistrata de la radio pe telefon si nu o recunoaste si dupa am incercat si cu una in winamp si nu a recunoscut si am incercat dupa cu melodia Gita-Cleopatra stratan si nu a recunoscut-o!Ma gandesc ca poate o fi de la setari ceva! Daca ma poate ajuta cineva as fi recunoscatoare.

Gherlainfo.ro spunea...

Aplicatia nu are setari deloc. Tot ce trebuie sa faci este sa fii conectat la internet, sa dai drumul in player la o piesa, suficient de tare ca volum incat sa apara in Tunatic acele "valuri" audio, si astepti identificarea. Daca softul nu identifica piesa, apare un mesaj in acest sens. Daca tot nu te descurci, trimite piesa pe gherlainfo@yahoo.com sa incercam sa o identificam noi pentru tine. Succes!