vineri, 1 august 2008

Azi a fost eclipsa de soare :)




Amatorii de fenomene astronomice s-au putut delecta vineri, 1 august, intre orele 12-14 cu o eclipsa partiala de soare. Acei dintre voi care ati avut la indemana un cd, o masca de sudura sau chiar ochelari speciali ati putut observa fenomenul in toata maretia lui, faza de acoperire maxima la Gherla, de aproximativ 20% inregistrandu-se la ora 13:07. Eclipsa a fost una totala in regiunile Asiei, Siberiei, Rusiei si din Canada pana in China. In Romania, eclipsa a fost maxima in nord-estul tarii, unde Soarele a fost acoperit de Luna in proprortie de 29%. Urmatoarea eclipsa partiala de soare va avea loc in Romania pe 15 ianuarie 2010, dupa ce in 11 august 1999 a fost si in Romania o eclipsa totala de soare, vizibila in partea de sud-est a tarii. Fotografiile alaturate au fost realizate azi la Gherla, in jurul orei 13. (click pe poza pentru marime naturala)

duminică, 27 iulie 2008

Peninsula 2008


Vremea urata si ploioasa a taiat anul acesta mult din elanul amatorilor de muzica, concerte si distractie, care au ajuns anul acesta la festivalul Peninsula de la Targu- Mures, aflat la editia a 6-a.
Vremea proasta s-a mentinut pe toata perioada evenimentului, insa au fost multi amatori care nu s-au dat batuti. Peninsula n-a insemnat numai concerte, dimpotriva, organizatorii au pus bine la punct un program diversificat care sa-i atraga pe cat mai multi tineri: de la bungee jumping, escaladare de pereti, meciuri de fotbal, texaspoker, sah, tenis de masa, darts, la body-painting, vizionare de filme, concursuri de poze si bancuri. Multe trupe si artisti au cantat in cele 4 zile de festival pe cele 4 scene, atat din Romania si Ungaria cat si din alte parti. Cat despre genurile muzicale, au fost la fel de colorate: de la rock la jazz, de la bluess la fanfara. N-au lipsit de la festivalul Peninsula nici gherlenii. Prin amabilitatea organizatorilor festivalului (carora le multumim pe aceasta cale) va prezentam cateva imagini de pe "Peninsula" (click pe ele pentru marime mai mare)